Omul este o fiinta superioara, dar decazuta datorita limitarilor sale. Cele mai mari limitari ale umanului sunt moartea si cunoasterea in toate formele ei. Religia ne invata ca omul a decazut pierzandu-si locul in Paradis tocmai pentru ca a mancat din pomul “cunoasterii”. Tot religia ne invata ca suicidul este un mare pacat si ca vom arde in iad. Dar oare noi nu ne aflam acum in iad? Unii teologi afirma ca iadul si raiul sunt stari de spirit, nu neaparat locuri. Oare iadul nu este acea stare de anxietate si nevroza generata de cunoastere? Daca pacatul stramosesc consta in dobandirea cunoasterii, inseamna ca omul si-a pierdut puritatea si inocenta tocmai prin cunoastere.
Cunoasterea genereaza frica. Copilul ce nu stie ca un anume animal il poate rani, nu va fi speriat de acesta. Cunoasterea impune limitari, astfel dand nastere frustrarilor si anxietatii.
In ce context decide omul sa se sinucida? Cand decide acesta ca viata este o gluma proasta si isi taie venele? Psihologii spun ca intr-un moment de slabiciune, o scapare de moment, individul fiind depasit de realitate nu gaseste alta scapare decat moartea. Omul se sinucide cand are o revelatie, cand in fata ochilor i se infatiseaza un adevar absolut pentru sine. Acela ce a decis sa se sinucida si-a cunoscut limita, nu a putut sa o depaseasca si s-a sinucis.A te sinucide este un pacat, spune religia. Omul oricum traieste in pacat, iar sinuciderea ar trebui privita ca o scapare. Cunoasterea implica decadere, iar decaderea sinucidere.
Cel care a decis sa se sinucida, priveste aceasta cale ca o scapare, o independenta de real, de cunoastere si spera la o viata simpla, goala fara framantarile puterii de cunoastere intr-o alta existenta. Dupa cum am afirmat mai sus, raiul poate fi considerat acea stare de spirit primordiala, pura, necorupta de cunoastere. Sinucigasul spera sa atinga aceasta stare de nirvana prin acest gest disperat.
Sinuciderea este un act de lasitate, afirma cineva in fata unui pahar de vin. In fapt sinuciderea este un mare act de curaj, ea demonstreaza ca individul are puterea de a recunoaste ca este slab si nu poate trece peste framantarile existentei sale. Prin acest gest individul isi demonstreaza razvratirea fata de societate si de natura. Sinucigasul scuipa in ochi destinul si ia de guler moartea, el spune:”acum, nu peste 10 ani”, el are puterea de a accepta moartea ca fiind ceva natural, de aceea nu mai conteaza ca va muri peste 10 secunde sau 10 ani.
Fericit cel imbecil si ignorant pentru ca el nu poate intelege puterea distrugatoare a cunoasterii astfel fiind scutit de efortul mistuitor al gandirii. Ce am vrut sa spun prin asta? Simplu, nu ai sa vezi un ignorant ca se sinucide, ca este satul sau ca a avut o revelatie ce i-a dat sistemul de valori peste cap, totusi daca ar avea aceasta revelatie el nu ar mai fi numit ignorant...
Viata-moarte, cunoastere-imbecilitate, rai-iad, termeni cheie in jurul carora graviteaza intreaga noastra exitenta...
luni, 28 aprilie 2008
luni, 21 aprilie 2008
Basm incult
Peste sapte mari, sapte tari, sapte paduri, trei copaci, patru boschetari plictisiti, cinci politisti spagari, doua satre de tigani, nu era nimic. Eh dragii mei, langa acel mare nimic se intindea o tara minunata, cu paduri defrisate, ape de un rosu suberb si nori verzi fosforescenti. In centrul acestei tari era aruncata o cetate fara ziduri, cu strazile pavate cu borduri si maidanezi. Trotuarurile erau acoperite de gunoaie, fetite vesele si masini scumpe.
In acest taram mirific isi avea lacas o creatura mitica, nemaivazuta pe alte tarmuri, lumea se temea de talentul si valoarea ei: Manelistul cu canini de platina. Se zicea ca este cea mai bazata si smechera fiinta, nimeni din tara, nici macar regele, nu indraznea sa ii conteste valoarea si unicitatea, asa ca in curand ajunse valoare, talent, baza pe sistem turbo-nervos cu multe viteze, nationala.
Pentru a fi ferit de ochii indiscreti ai lumii Manelistul isi construi o catatuie eleganta, cu mii de turnulete, unii chiar ziceau ca avea porumbei de aur in ele, altii ca din ele poate vedea fiecare coltisor al lumii. Manelistul isi imprejmui grota cu un gard magic de mare valoare artistica pe sistem, dar prin care trecatorii ii puteau admira baza si talentu’. In curte ii lucea in soare o caleasca A 18 neagra, trasa de sute de cai putere, toti inchisi intr-o cutie de 2 metrii cubi.
Manelistul era fericit si ii placea sa alerge zburdalnic in caleasca lui pe strazile, prost asfaltate, ale cetatuii din centrul regatului. Fericirea lui se citea pe zambetul lui galben ce rasarea de sub mustatile facute in stil cazan. Straiele acestei fiinte erau poleite cu aur de 25 judo, karate, aikido si alte cuvinte periculoase. Despre aceste haine se zvonea ca ar fi aduse tocmai din Aleea Celor 12 Castani Fermecatori, un tinut indepartat despre care nimeni nu stia mare lucru, dar care avea hainele populare ale Manelistului. Roz cu verde aprins erau doar doua din culorile preferate ale acestuia, si in majoritatea cazurilor prefera sa le imbine cu mesaje de genul: gigolo italianooo, de puta madre, eFBIai si alte invocatii ale divinitatii si valorii. Aceste vesminte ii veneau perfect mulate pe burta si ii evidentiau parul de pe spate, ele se potriveau perfect cu aurulul turcesc de la gat, de pe degete din buzunar si de pe adidasii Maic.
Manelistul era foarte apreciat de cei din tara sa, asa ca se apuca de cantat. Vocea lui chinuita de talent se auzea pana in taramul Nimicului si in cel al Cainilor Anarhisti. In scurt timp sonetele sale despre valuta, haine, fete, masini, valoare, dusmani, invidia dusmanilor, moartea dusmanilor, mamele dusmanilor, dusmanii dusmanilor, nepotii dusmanilor, fetele dusmanilor, banii dusmanilor, carenta valorii la dusmani, dusmanii ce-l dusmanesc, dusmanii ce-l invidiaza si aia cu care bea, au inceput sa prinda la public.
In urmatoarele luni din ce in ce mai multi locuitori ai tarii au inceput sa-l imite pe manelist care fiind un model, un ajuns in viata, o fiinta rara, ii inspira pe cei neinsipirati si neintelesi. Cat ai zice metamfetamina, capitala, mai apoi toata tara se umplu de acesti fani ai manelistului.
Cu prestigiul ridicat, contul marit si valoarea depasindu-l pe rege, Manelistul isi lua harfe si incepu sa se creada baiat de baiat, fiu de raggaeton si mare zmeu.
Suparat de acestea Zmeul Zmeior se duse peste manelist si ii grai:
-O tu mirifica creatura a tinutului nostru, stii cat de mult te respecta cei din tara, dar niciunul ca mine, vin la tine cu o rigaminte!
-da’ graiejte bajtanosule… zise manelistul binevoitor.
-Maestre eu te rog, cu umilinta sa nu te mai crezi mare Zmeu, stii noi comunitatea zmeilor ne simtim ofensati de asta… nu ma intelege gresit te apreciem dar ca sa fi zmeu trebuie sa ai o anumita stare sociala, sa ai macar mama zmeu si de circumcizie nici nu mai aduc vorba, zise zmeul atat de incet incat manelistul trebui sa se aplece peste tromul de cristal luminat cu ledurii aurii.
Auzind acestea Manelistul urla poruncitor:
-Fac ce vrea valoarea mele… dumneata domnule este un anagramat ji un prozt… ai mare noroc ca te rezpekt ji nu indraznezk za te lovesk…. Aia e usa groatei mele te rog sa pleci ca ma supar si ma moara valoarea dumanelor mele ca nu mai raspund de actiunile intrepinse de mine la nervi pe sistem turbo…
Zmeul vazand ca Manelistul nu reactioneaza cum s-ar fi asteptat, se ridica din genunchi scoase spada si ragni cat il tinu plamanii, inecati in tutun si TBC:
-Tuuuuuuuuuuuuuuu…. Vierme, apoi tusi 10 minute, indraznesti sa te pui cu noi Clamul zmeilor? Vei plati cu capul. Adica eu vin aici cu umilinta. Ma cobor la nivelul tau si iti cer intelegere iar tu asta imi oferi?
-Hai degajeaza terenu’, ca ii pun pe borfasii lu’ Terente sa-ti crape ridichea, zise Manelistul plictisit.
-Ai sa platesti cu capul, scuipa pe parchetul din lemn masiv placat cu marmura poleita cu aur alb si pleca
In acea seara Zmeul descinse cu 10 dube de mascati in groata manelistului, ii aranja pe Terente si pe borfasii lui, manelistul scapa cu greu raziei si jura razbunare.
Timp de 2 luni Manelistul isi aduna armatele de admiratori, se inarmara pana in dinti si plecara in calestile Dacia spre cartierul Primaverii trecute, unde isi aveau zmeii sediul. Ajunsi in fata sediului manelistii se pregatira pentru asediu. Manelistul tinu un discurs inflacarat despre dusmanii ce trebuiesc sa moara striviti de pumnul celor valorosi si full de talent.
-Soldatii mei, a venit vremea, vremea sa il detroman pe zmeu, sa ii luam valoarea, si sistemu’ audio din sufraregie, eu si voi nu sunt prosti, si nu trebuie sa ne calce in picioare, sa le aratam din ce suntem facuti, in ce sta baza si valoarea noastra.
Vazand grupul mare de cocalari din fata curtii sale zmeul iesi la geam in pusca goala si urla:
-Ce ba Manelstiule vrei si tu o portie?
-A venit vremea sa-mi razbun onoarea si pe Terente… la lupta soldatii mei. Acestia incepura sa urle. Ca raspuns zmeul sari de la balcon in curte, si facu 2 pasi spre poarta. Imediat telefoanele incepura sa sune si cocalarii sa se care fiecare zicand ba ca il cheama ma-sa la masa ba ca trebuie sa-si plimbe covoru. Din uriasa oaste a manelistului mai ramasese doar o umbra si inca doi cocalari care nu mai aveau benzina la masina. Vazand asta manelistul zise scurt:
-Iarta-ma sefule…
Urma o batalie epica de 15 minute in care Manelistul isi pierdu caninii de platina si aurul de pe el.
De atunci nimeni nu a mai auzit de el, se spune ca s-ar fi retras intr-o padure unde sta si acum si isi deplange viata plina de dusmani si fara valoare. In memoria lui cocalarii s-au intitulat manelisti si i-au adoptat muzica si stilul vestimentar iar ca blestem al manelistului acestia au devenit din ce in ce mai multi asimilandu-i pe zmei.
Acum acea tara rasuna de imnuri in memoria Manelistului Cu Colti De Platina si toti au trait in “fericirea” lor primordiala pana au murit de cancer la creier, diabet si sifilis.
In acest taram mirific isi avea lacas o creatura mitica, nemaivazuta pe alte tarmuri, lumea se temea de talentul si valoarea ei: Manelistul cu canini de platina. Se zicea ca este cea mai bazata si smechera fiinta, nimeni din tara, nici macar regele, nu indraznea sa ii conteste valoarea si unicitatea, asa ca in curand ajunse valoare, talent, baza pe sistem turbo-nervos cu multe viteze, nationala.
Pentru a fi ferit de ochii indiscreti ai lumii Manelistul isi construi o catatuie eleganta, cu mii de turnulete, unii chiar ziceau ca avea porumbei de aur in ele, altii ca din ele poate vedea fiecare coltisor al lumii. Manelistul isi imprejmui grota cu un gard magic de mare valoare artistica pe sistem, dar prin care trecatorii ii puteau admira baza si talentu’. In curte ii lucea in soare o caleasca A 18 neagra, trasa de sute de cai putere, toti inchisi intr-o cutie de 2 metrii cubi.
Manelistul era fericit si ii placea sa alerge zburdalnic in caleasca lui pe strazile, prost asfaltate, ale cetatuii din centrul regatului. Fericirea lui se citea pe zambetul lui galben ce rasarea de sub mustatile facute in stil cazan. Straiele acestei fiinte erau poleite cu aur de 25 judo, karate, aikido si alte cuvinte periculoase. Despre aceste haine se zvonea ca ar fi aduse tocmai din Aleea Celor 12 Castani Fermecatori, un tinut indepartat despre care nimeni nu stia mare lucru, dar care avea hainele populare ale Manelistului. Roz cu verde aprins erau doar doua din culorile preferate ale acestuia, si in majoritatea cazurilor prefera sa le imbine cu mesaje de genul: gigolo italianooo, de puta madre, eFBIai si alte invocatii ale divinitatii si valorii. Aceste vesminte ii veneau perfect mulate pe burta si ii evidentiau parul de pe spate, ele se potriveau perfect cu aurulul turcesc de la gat, de pe degete din buzunar si de pe adidasii Maic.
Manelistul era foarte apreciat de cei din tara sa, asa ca se apuca de cantat. Vocea lui chinuita de talent se auzea pana in taramul Nimicului si in cel al Cainilor Anarhisti. In scurt timp sonetele sale despre valuta, haine, fete, masini, valoare, dusmani, invidia dusmanilor, moartea dusmanilor, mamele dusmanilor, dusmanii dusmanilor, nepotii dusmanilor, fetele dusmanilor, banii dusmanilor, carenta valorii la dusmani, dusmanii ce-l dusmanesc, dusmanii ce-l invidiaza si aia cu care bea, au inceput sa prinda la public.
In urmatoarele luni din ce in ce mai multi locuitori ai tarii au inceput sa-l imite pe manelist care fiind un model, un ajuns in viata, o fiinta rara, ii inspira pe cei neinsipirati si neintelesi. Cat ai zice metamfetamina, capitala, mai apoi toata tara se umplu de acesti fani ai manelistului.
Cu prestigiul ridicat, contul marit si valoarea depasindu-l pe rege, Manelistul isi lua harfe si incepu sa se creada baiat de baiat, fiu de raggaeton si mare zmeu.
Suparat de acestea Zmeul Zmeior se duse peste manelist si ii grai:
-O tu mirifica creatura a tinutului nostru, stii cat de mult te respecta cei din tara, dar niciunul ca mine, vin la tine cu o rigaminte!
-da’ graiejte bajtanosule… zise manelistul binevoitor.
-Maestre eu te rog, cu umilinta sa nu te mai crezi mare Zmeu, stii noi comunitatea zmeilor ne simtim ofensati de asta… nu ma intelege gresit te apreciem dar ca sa fi zmeu trebuie sa ai o anumita stare sociala, sa ai macar mama zmeu si de circumcizie nici nu mai aduc vorba, zise zmeul atat de incet incat manelistul trebui sa se aplece peste tromul de cristal luminat cu ledurii aurii.
Auzind acestea Manelistul urla poruncitor:
-Fac ce vrea valoarea mele… dumneata domnule este un anagramat ji un prozt… ai mare noroc ca te rezpekt ji nu indraznezk za te lovesk…. Aia e usa groatei mele te rog sa pleci ca ma supar si ma moara valoarea dumanelor mele ca nu mai raspund de actiunile intrepinse de mine la nervi pe sistem turbo…
Zmeul vazand ca Manelistul nu reactioneaza cum s-ar fi asteptat, se ridica din genunchi scoase spada si ragni cat il tinu plamanii, inecati in tutun si TBC:
-Tuuuuuuuuuuuuuuu…. Vierme, apoi tusi 10 minute, indraznesti sa te pui cu noi Clamul zmeilor? Vei plati cu capul. Adica eu vin aici cu umilinta. Ma cobor la nivelul tau si iti cer intelegere iar tu asta imi oferi?
-Hai degajeaza terenu’, ca ii pun pe borfasii lu’ Terente sa-ti crape ridichea, zise Manelistul plictisit.
-Ai sa platesti cu capul, scuipa pe parchetul din lemn masiv placat cu marmura poleita cu aur alb si pleca
In acea seara Zmeul descinse cu 10 dube de mascati in groata manelistului, ii aranja pe Terente si pe borfasii lui, manelistul scapa cu greu raziei si jura razbunare.
Timp de 2 luni Manelistul isi aduna armatele de admiratori, se inarmara pana in dinti si plecara in calestile Dacia spre cartierul Primaverii trecute, unde isi aveau zmeii sediul. Ajunsi in fata sediului manelistii se pregatira pentru asediu. Manelistul tinu un discurs inflacarat despre dusmanii ce trebuiesc sa moara striviti de pumnul celor valorosi si full de talent.
-Soldatii mei, a venit vremea, vremea sa il detroman pe zmeu, sa ii luam valoarea, si sistemu’ audio din sufraregie, eu si voi nu sunt prosti, si nu trebuie sa ne calce in picioare, sa le aratam din ce suntem facuti, in ce sta baza si valoarea noastra.
Vazand grupul mare de cocalari din fata curtii sale zmeul iesi la geam in pusca goala si urla:
-Ce ba Manelstiule vrei si tu o portie?
-A venit vremea sa-mi razbun onoarea si pe Terente… la lupta soldatii mei. Acestia incepura sa urle. Ca raspuns zmeul sari de la balcon in curte, si facu 2 pasi spre poarta. Imediat telefoanele incepura sa sune si cocalarii sa se care fiecare zicand ba ca il cheama ma-sa la masa ba ca trebuie sa-si plimbe covoru. Din uriasa oaste a manelistului mai ramasese doar o umbra si inca doi cocalari care nu mai aveau benzina la masina. Vazand asta manelistul zise scurt:
-Iarta-ma sefule…
Urma o batalie epica de 15 minute in care Manelistul isi pierdu caninii de platina si aurul de pe el.
De atunci nimeni nu a mai auzit de el, se spune ca s-ar fi retras intr-o padure unde sta si acum si isi deplange viata plina de dusmani si fara valoare. In memoria lui cocalarii s-au intitulat manelisti si i-au adoptat muzica si stilul vestimentar iar ca blestem al manelistului acestia au devenit din ce in ce mai multi asimilandu-i pe zmei.
Acum acea tara rasuna de imnuri in memoria Manelistului Cu Colti De Platina si toti au trait in “fericirea” lor primordiala pana au murit de cancer la creier, diabet si sifilis.
vineri, 4 aprilie 2008
ParaMELCII aleg sa moara…
Tudor se trezi brusc intr-o camera straina. Nu putea sa-si dea seama unde ajunsese, el isi aducea amite perfect cum se culcase in patul lui, cum pusese dovleacul in perne si cum adormise cu gandul la vro’ tipa intalnita pe strada, pe care probabil o urmarise pana aceasta intra speriata intr-o scara de bloc.
Dupa 5 minute, in care s-a dezmeticit si a privit ca tampitul in gol, se ridica din pat si se duse spre usa. Impinse cu putere in clanta, dar mana ii aluneca si se lovi cu capul in toc. Se ridica derutat, si se indrepta spre geam. Se vazu in mijlocul unui camp, in cerca sa deschida geamul dar era intelepnit.
Crezand ca este un vis se puse iar in pat si incerca sa adoarma… se zvarcoli cam 1 ora si nu putu sa adoarma, in clipa aceea realiza ca nu este un vis. Abea de acum incepu sa isi puna intrebari si sa intre in panica. Nu stia unde este, cum a ajuns acolo si cum va pleca de acolo.
va urma cand voi avea inspiratie....
Dupa 5 minute, in care s-a dezmeticit si a privit ca tampitul in gol, se ridica din pat si se duse spre usa. Impinse cu putere in clanta, dar mana ii aluneca si se lovi cu capul in toc. Se ridica derutat, si se indrepta spre geam. Se vazu in mijlocul unui camp, in cerca sa deschida geamul dar era intelepnit.
Crezand ca este un vis se puse iar in pat si incerca sa adoarma… se zvarcoli cam 1 ora si nu putu sa adoarma, in clipa aceea realiza ca nu este un vis. Abea de acum incepu sa isi puna intrebari si sa intre in panica. Nu stia unde este, cum a ajuns acolo si cum va pleca de acolo.
va urma cand voi avea inspiratie....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
